Protest al unui student român în Olanda, faţă de atitudinea politicienilor din Ţările de Jos cu privire la aderarea României la Schengen

0
165

Un tânăr român, student în Olanda, a organizat un protest faţă de atitudinea politicienilor din Ţările de Jos cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen. El a postat, în diverse locuri publice, afişe cu mesaje care susţin cauza României şi care arată că, singurul vot împotriva accederii acesteia în Schengen este cel al Olandei, potrivit News.ro. 

 

Alex Panait, un tânăr din Buzău, student în anul 4, la Facultatea de Arhitectură a Universităţii din Groningen, a ales să protesteze faţă de decizia Parlamentului olandez de a mandata Guvernul să se opună aderării României şi Bulgariei la zona Schengen. Ideea i-a venit în cadrul demersurilor pentru alegerea unei teme la un curs de politică şi activism civic, tânărul fiind încurajat de profesorii săi, oameni cu experienţă în zona activismului civic, scrie sansanews.ro.
”Eu am discutat prima oară cu mama mea, care are o experienţă politică în spate. Aveam nevoie să identific o problemă care să justifice nevoia de a lua atitudine, să fie o cauză. Aşa am ajuns la subiectul Schengen şi am început să lucrez la tema aceasta. Nu pot să spun că sunt neapărat un activist, dar am abordat subiectul, cu toată responsabilitatea, şi am ţinut cont de recomandările profesorilor mei”, a declarat, conform sursei citate, tânărul.
El a postat afişe care susţin cauza României şi care au rolul de a-i face pe olandezi să conştientizeze să votul singular al politicienilor lor încalcă dreptul României de a fi membră în Schengen.

Unele postere au fost amplasate pe un şantier, altele la sediul unei bănci cu filiale în România, dar şi în staţii de autobuz şi în locurile de procurare a biletelor pentru mijloacele de transport în comun.
”Eu chiar mă bucur că am aprofundat subiectul şi am avut această acţiune, fix în Olanda. Eu consider că faptul că nu suntem în Schengen impactează la nivel economic în România…Cetăţeanul olandez de rând nu cred că ştie despre acest subiect, nu este informat pe tema asta, nu are o preocupare în direcţia asta şi, implicit, nu ştie ce impact au deciziile politice ale Olandei asupra economiei de la noi din ţară.” spune tânărul student român, conform Şansa News.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.