Comunitatea „Corupția ucide” a anunțat organizarea unui protest în Piața Victoriei, pe 10 august, la ora 19.00, față de tergiversarea dosarului privind violențale de la protestul din 10 august 2018, scrie G4Media.
„Vrem ca dosarul 10 august să fie soluționat în favoarea cetățeanului, nu în favoarea agresorilor”, se arată în anunțul evenimentului.
Potrivit organizatorilor, autoritățile au fost notificate cu privire la protest.
Anunțul comunității „Corupția ucide”:
„10 august 2025 – Piața Victoriei, București
Protest: Ne-au bătut. Ne-au gazat. Faptele se prescriu în 2026
Pe 10 august 2018, sute de mii de oameni au ieșit în stradă împotriva corupției, abuzului de putere și asaltului împotriva Justiției Independente.
Răspunsul statului?
Gaze lacrimogene, tunuri cu apă, violență nejustificată.
Peste 400 de răniți, printre care și jurnaliști, copii, trecători.
Printre victime, Ilie Gâzea, care a murit din cauza intoxicației cu gaz la câteva zile distanță.
În 2022, procurorii au stabilit că intervenția Jandarmeriei a fost nejustificată. Cu toate acestea, dosarul a fost tergiversat ani la rând.
În octombrie 2026, dacă nu se face dreptate, va interveni prescripția răspunderii penale, iar cei vinovați vor scăpa nepedepsiți.

Nu uităm! Nu iertăm! Vrem ca dosarul #10august să fie soluționat în favoarea cetățeanului, nu în favoarea agresorilor. O democrație veritabilă nu lasă praful istoriei să se așeze peste violența statului.
Condamnați, nu mai tergiversați!



*Autoritățile au fost notificate cu privire la eveniment.”