Protest la Spitalul Sf. Ioan din București. Medicii şi asistenţii spun că nu au primit niciun spor

Zeci de cadre medicale de la Spitalul Sf. Ioan din Capitală au declanşat un protest spontan marți dimineaţă. Deşi unitatea sanitară a devenit spital COVID în urmă cu câteva luni, oamenii sunt nemulțumiți că nu au primit niciun spor de risc până acum.

DSP plănuiește să amendeze cadrele medicale fiindcă n-au respectat distanța minimă obligatorie.

Maged Mokbel , medic la Spitalul Sf. Ioan din București, spune că el și colegii săi au vrut să transmită nemulțumirea și neînțelegerea de ce nu au primit sporul de risc, conform legii.

Medic: Este consum psihic și consum fizic. Acest spor este un drept!

”Au fost mulți colegi. Din cauza aglomerației noi nu am ținut acest eveniment mult timp, am încercat să fie scurt și să păstrăm distanța socială. Colegii din aproape toate celelalte spitale au primit acest spor… condițiile sunt destul de periculoase. Eu, personal, ca medic cu posibilitate financiară nu sunt foarte afectat, dar nici nu pot să îmi imaginez o colegă infirmieră care are contact zilnic exagerat de mult și poate să ia boala să o ducă la familie acasă. Au salarii destul de mici și nu beneficiază de spor”, a declarat medicul la Antena3.ro.

Cadrele medicale sunt nemulțumite și pentru faptul că nu le-a comunicat nimeni de ce nu au primit acest spor.

”Nu vreau să ne plângem fiindcă e datoria noastră de la infirmieră până la medic. Dar noi trebuie să stăm îmbrăcați, să transpirăm ore întregi, să avem ochelari și materiale de protecție care ne distrug fețele pur și simplu. Este consum psihic și consum fizic, noi nu ne plângem, ne facem treaba și ne facem treaba în continuare.

Acest spor este un drept. Nu am înțeles de ce nu primim și nici nu a comunicat cineva cu noi. A fost o lipsă de respect într-un fel”, a spus medicul Maged Mokbel.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati