Protestul profesorilor a început săptămâna aceasta, după ce Inspectoratul Școlar al Municipiului București a numit un nou director. Acesta susține decizia Primăriei Sectorului 4, care vrea să evacueze clădirea de patrimoniu pentru lucrări de reabilitare, potrivit realitatea.net.
Profesorii reclamă însă că nu li s-a comunicat nici unde vor fi mutați, nici cât timp vor dura lucrările.
”Nu va fi nicio relocare în timpul acestui an școlar”
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, prezent la liceu, a anunțat că relocarea nu se va face anul acesta.
”Nu va fi nicio relocare în timpul acestui an școlar. Elevii vor avea șansa să se pregătească în continuare pentru Bacalaureat.
Variantele de relocare sunt multiple, vor fi anunțate de domnul primar.
Lucrurile se vor rezolva prin dialog cu cei interesați – managementul școlii, elevi și părini, autorități locale, inspectorat.
Important este ca acest Colegiu, la nivel de infrastructură, de cadre didactice, elevi, să intre pe calea normală pentru un colegiu înființat acum mai bine de un secol”, a declarat ministrul.
Alături de Cîmpeanu, la liceu este prezent și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, care a explicat motivele pentru care trebuie renovată clădirea.
”Această clădire se află în categoria de risc seismic 2 și nu are autorizație de securitate la incendiu. Fiecare copil și profesor care intră în această unitate trebuie să o facă în condiții de siguranță. Nu există niciun motiv pentru niciunul dintre noi să nu respectăm legile. Atributul legal și moral al autorităților locale este să asigure condiții de sigurață pentru a evita tragedii”, a spus primarul.
Profesorii și părinții spun însă că această expertiză a fost făcută de Primărie, nu de specialiști. Mai mult, reclamă că fostul director a fost îndepărtat pentru că ”îndrăznea să se lupte cu sistemul.”