Prefectura Bucureşti a anunţat, marți, că între Poliţie, Inspectoratul Şcolar, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Regională Vamală urmează să se semneze un protocol de colaborare pentru stabilirea unor măsuri de eficientizare a combaterii şi prevenirii consumului de droguri.
„Colegiul Prefectural al Municipiului Bucureşti, condus de prefectul Capitalei, Toni Greblă, a decis, în şedinţa de marţi, să intensifice eforturile şi colaborarea interinstituţională pentru combaterea fermă a traficului de droguri şi pentru prevenirea consumului de substanţe interzise. În acest scop, între Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Regională Vamală, în termen de 30 de zile, va fi convenit un protocol de colaborare, în care vor fi stabilite măsuri pentru eficientizarea combaterii şi prevenirii consumului de droguri”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.
Potrivit sursei citate, Prefectura Capitalei şi serviciile publice deconcentrate din Capitală cu atribuţii în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri îşi vor coordona activităţile în limita competenţelor şi în acord cu Strategia naţională în domeniul drogurilor 2022-2026.
Protocol și cu județul Ilfov
Totodată, între Prefectură şi Instituţia Prefectului – Judeţul Ilfov va fi încheiat un protocol de colaborare, astfel încât acţiunile de prevenire şi combatere a traficului şi consumului de droguri să se desfăşoare „unitar, coordonat şi mai eficient”.
Prefectura Capitalei arată că hotărârea a fost luată la propunerea prefectului Toni Greblă, având în vedere „creşterea alarmantă”, în Bucureşti, a traficului de droguri şi a consumului de astfel de substanţe, în special dependenţa, dar şi intensificarea pieţei ilicite de droguri, cu precădere la grupa de vârstă 16-34 ani.
„Având în vedere necesitatea combaterii eficiente a traficului de droguri şi de prevenire a consumului, de tratare a dependenţei şi de reintegrare socială, din datele pe care le am la dispoziţie, am constat că, la nivelul municipiului Bucureşti, este necesară o creştere a capacităţii de reacţie a instituţiilor specializate faţă de traficul şi consumul de droguri. Trebuie să ne luptăm pentru binele copiilor noştri, pentru sănătatea şi viitorul lor, astfel încât societatea, în general, şi tinerii, în special, să conştientizeze că acest flagel nu dispare de la sine”, a declarat Toni Greblă, citat în comunicat.