Protocol ISMB – Primăria Sectorului 4: Procesul didactic nu va fi perturbat la Colegiul „Gheorghe Şincai”

0
253

Inspectoratul Şcolar Bucureşti şi Primăria Sectorului 4 au semnat, marţi, la sediul Ministerului Educaţiei, un acord prin care îşi asumă în mod explicit obligaţia de a nu perturba în niciun fel procesul didactic aferent semestrului al II-lea în Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai”.

De asemenea, autorităţile s-au angajat să prezinte mai multe variante de relocare a unităţii de învăţământ e durata lucrărilor care sunt programate pe durata a 22 de luni, scrie news.ro.

Ministerul Educaţiei a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că Inspectoratul Şcolar Bucureşti şi Primăria Sectorului 4 au semnat un acord care prevede că semestrul al doilea va continua în aceeaşi locaţie pentru elevi Colegiului Naţional ”Gheorghe Şincai”.

”Potrivit aceluiaşi document, până la data de 1 august 2021, Primăria Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti va prezenta mai multe variante conforme intereselor educaţiei pentru relocarea activităţilor didactice desfăşurate în Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, pe perioada execuţiei lucrărilor, prevăzute cu o durată de 22 de luni. Varianta optimă va fi adoptată prin consens, numai cu acordul tuturor părţilor semnatare, inclusiv prin consultarea elevilor şi părinţilor”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Primăria va ajuta la garantarea conservării a arhivei și a elementelor de patrimoniu

De asemenea, în organizarea procesului de predare, Primăria Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti va sprijini Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” în vederea garantării conservării în cele mai bune condiţii a arhivei şi a elementelor de patrimoniu.

În acelaşi context organizatoric, în urma primirii de către Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” a clădirii identificate, Primăria Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti va iniţia toate procedurile necesare demarării lucrărilor de construcţii necesare şi dotării clădirii cu mobilier specific.

După finalizarea si recepţionarea lucrărilor de construcţii, Primăria Sectorului 4 îşi asumă obligaţia de a preda clădirea identificată către Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai”.

Elevii, părinţii şi profesorii de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” au protestat, în repetate rânduri, faţă de intenţia Primăriei sector 4 de a reloca unitata în vederea moernizării clădirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.