PSD ar vrea să taxeze lanțurile de magazine care îi obligă pe clienți să își scaneze singuri produsele

Social-democrații se gândesc să taxeze suplimentar lanțurile de retail care au introdus magazine self-service, prin care clienții își scanează singuri și își plătesc produsele la casele de marcat.

Astfel, conform calculelor PSD, un ”self-pay” ar putea plăti taxe aferente unui salariu minim, scrie StirileProTV.

De asemenea, clienții ar putea fi încurajați să folosească o procedură de obținere la casă a unei reduceri de 1-5% din bonul de cumpărături, dacă își scanează singuri produsele.

Nu în ultimul rând, conform surselor citate, o altă măsură care ar putea fi prevăzută într-un eventual proiect de lege este ca la aceste case de marcat de tip ”self-pay” să se afle întotdeauna și un asistent ”uman”, care să supravegheze și să ajute clienții.

Social-democrații pretind că măsuri asemănătoare sunt în vigoare deja în Belgia.

Ideile celor din PSD vin la scurt timp după ce un retailer din România a anunțat că va renunța treptat la casieri, în favoarea introducerii caselor de tip ”self service”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati