PSD: Nicuşor Dan nu mai are legitimitate de a-i reprezenta pe bucureşteni fiindcă a devenit, oficial, un penal

Reprezentanţii Partidului Social Democrat consideră că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, ar fi trebuit să îşi dea deja demisia, în urma ‘acuzaţiilor oficiale’ de incompatibilitate şi conflict de interese aduse de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

‘Odată cu acuzaţiile oficiale ale Agenţiei Naţionale de Integritate la adresa lui Nicuşor Dan, USR le arată românilor că a propus numai penali în funcţii publice! Primarul general, Nicuşor Dan, adaugă incompetenţei şi delăsării sale, deja probate, din nefericire pentru locuitorii Bucureştiului, şi incompatibilitatea şi conflictul de interese, constatate oficial de Agenţia Naţională de Integritate. În orice stat european, în faţa gravităţii unor asemenea acuzaţii, ar fi existat deja până acum un gest firesc: demisia. Venit la Primăria Capitalei pe valul campaniei ‘Fără penali în funcţii publice’, Nicuşor Dan nu mai are vreo legitimitate de a-i reprezenta pe bucureşteni fiindcă a devenit, oficial, un penal. Acesta este apogeul unui mandat de primar în care locuitorii Capitalei au fost minţiţi, condamnaţi la frig sau au devenit victimele câinilor vagabonzi’, se arată într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, sesizarea, de către ANI, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl plasează pe Nicuşor Dan ‘în galeria altor ilustre nume, precum Clotilde Armand – primarul Sectorului 1, Allen Coliban – primarul Braşovului, Dominc Fritz – primarul Timişoarei, Lucian Viziteu – primarul Băcăului sau Dan Barna – fostul preşedinte al USR’.

‘Toţi au propovăduit onestitatea şi rolul lor providenţial în reformarea clasei politice. dar, în fapt, dovedesc contrariul, prin comportament abuziv şi încălcarea legii. PSD consideră că este absolut deplorabil şi modul în care preşedintele USR, Cătălin Drulă, se descalifică acuzând ANI că lucrează la ‘ordin politic’ şi că este ‘o mizerie’ sesizarea pe care a făcut-o la adresa primarului general al Capitalei. În fapt, domnul Drulă probează dimensiunea demagogiei sale. ANI era bună când lua în vizor adversarii politici ai USR, acum a devenit, brusc, instrument politic. Când era în opoziţie, orice asemenea tip de reacţie era considerat rapid un ‘atac la statul de drept’. Exact asta face azi liderul USR pentru a-şi apăra colegii penali’, mai spun social-democraţii.

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, joi, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea de către primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a infracţiunilor de abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

De asemenea, ANI îl acuză pe Nicuşor Dan de incompatibilitate şi conflict de interese.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati