PSD-PNL prezintă candidatul comun pentru Primăria Capitalei: Cătălin Cârstoiu, doctorul care vine la PMB

Liderii PNL și PSD vor susține astăzi o conferință de presă în care vor prezenta candidatul comun pentru funcția de Primar General, pe Cătălin Cîrstoiu, șeful Spitalului Universitar de Urgență din București.

Cătălin Cîrstoiu este, de asemenea, profesor universitar și decanul Facultății de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie București.

Potrivit coaliției de guvernare, Cîrstoiu este un bun manager, reușind să modernizeze unul dintre cele mai mari spitale din România, dar și un reputat specialist.

Evaluările făcute în această perioadă de PNL și PSD au relevat faptul că managerul de la Spitalul Universitar este soluția de care are nevoie în prezent Bucureștiul, arată sursa citată.

”Acesta are experiență administrativă, a demonstrat viziune în fruntea instituțiilor pe care le-a condus și, foarte important, spre deosebire de Nicușor Dan este un om care știe să lucreze în echipă.”, transmit PSD și PNL.

Un alt avantaj al lui Cătălin Cîrstoiu este faptul că este un om din afara politicii, ceea ce îi va permite să atragă voturile de la toate partidele, dar mai cu seamă cele ale PNL și PSD, arată coaliția de guvernare.

”Totodată, candidatura sa nu va putea fi atacată prin argumentul că ar reprezenta un partid anume, lucru pe care și-l dorea actualul Primar al Capitalei.”, conchide sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati