PSD susține că aceste alegeri pot fi considerate un referendum. Preşedintele trebuie să înţeleagă mesajul votului!

PSD transmite, după primele rezultate parțiale oficiale de la Biroul Electoral Central, că românii au decis că formațiunea este ”principala lor speranță”.

Social-democrații precizează că sunt gata să conducă țara ”cu energie, profesionalism și competență”, scrie spotmedia.ro.

”Românii au decis că PSD rămâne principala lor speranță pentru a scoate #România din criza sanitară și cea economică în care au dus-o Orban și PNL!

Azi, PSD este gata să se pună în slujba țării cu o echipă de #profesioniști și un #program de guvernare solid! Suntem gata să conducem România cu energie, profesionalism și competență pentru a readuce țara pe drumul cel bun”, a transmis PSD.

Totodată, membrii partidului mulțumesc cetățenilor că au mers să voteze în circumstanțele ”dificile” impuse de pandemie. PSD susține că aceste alegeri pot fi considerate un referendum.

”Românii au mers la vot în circumstanțe foarte dificile din cauza pandemiei. Le mulțumim tuturor cetățenilor care au votat, indiferent de partidul lor. Din păcate, alegerile au fost îngreunate de gestionarea necorespunzătoare a pandemiei de guvernul Orban. Deciziile liberalilor au generat un haos inutil care a inhibat participarea populației la acest scrutin atât de important.

În ciuda acestor obstacole, am îndemnat oamenii să țină cont că votul le va determina viitorul, într-un moment critic din istoria națiunii noastre. Și milioane de români au răspuns prin #vot!

Românii au spus clar că doresc preluarea controlului asupra pandemiei și înlăturarea unei guvernări incompetente care ne-a pus în pericol sistemul sanitar și viețile tuturor. De aceea, aceste alegeri pot fi considerate un referendum!”, conform sursei citate.

Klaus Iohannis trebuie să înțeleagă mesajul votului

Totodată, PSD subliniază că președintele Klaus Iohannis trebuie să asculte de ”voința românilor”.

”Președintele României trebuie să înțeleagă mesajul votului și să asculte voința românilor! Altfel, mandatul lui și al oricărei formule guvernamentale formată de Orban și partidele de dreapta va fi lipsit de legitimitate!”, conchide comunicatul

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati