Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) continuă să scoată la lumină abuzuri și nereguli care afectează grav sistemul de educație și cercetare din România.
Într-o conferință de presă organizată la București, Lavinia Șandru, purtătorul de cuvânt al PUSL, alături de Ramona Lile și Lucian Georgescu, două personalități universitare care s-au confruntat direct cu abuzurile instituționale, au denunțat politizarea Educației și cheltuirea netransparentă a banilor publici în cadrul Agenției Spațiale Române (ROSA).
„PUSL este partidul care are curajul să spună lucrurilor pe nume. Educația românească este victima unui sistem abuziv, iar cercetarea a devenit un teren fertil pentru interese ascunse”, a declarat Lavinia Șandru.
Ramona Lile, fost rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, a arătat cum a fost înlăturată abuziv din funcție, fără nicio bază legală:
„Legea nu se mai aplică la fel pentru toți. Cine nu are spate politic, devine țintă. Eu am ales să vorbesc și să lupt.”
La rândul său, Lucian Georgescu, fost rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, a prezentat date alarmante despre cheltuielile ROSA:
„România plătește anual peste 10 milioane de euro pentru proiecte care nu au fost aprobate prin hotărâri de guvern. Există sateliți cumpărați care nu au fost niciodată lansați. E o risipă colosală de bani publici, fără urmă de transparență.”
PUSL solicită o anchetă guvernamentală urgentă privind activitatea Agenției Spațiale Române și măsuri clare de depolitizare a învățământului superior.
„Nu poți construi viitorul României pe abuzuri și impostură. E timpul ca instituțiile statului să răspundă pentru fiecare leu cheltuit și pentru fiecare destin profesional distrus”, a concluzionat Lavinia Șandru.


