Începând de astăzi, 10.03.2020, se poate face plata cu cardul bancar contactless, direct la portile de acces, în toate stațiile de metrou.
Cea mai nouă soluție de plată este acum posibilă cu ajutorul unui card contactless sau dispozitiv electronic (telefon sau ceas inteligent), de tip Mastercard sau Visa.
Prețul călătoriei cu metroul rămâne neschimbat, respectiv 2,5 lei, fără vreun comision suplimentar.
Sistemul este ultra-modern, iar modul de utilizare este foarte simplu: tot ce trebuie sa faci este sa apropii cardul sau dispozitivul electronic inteligent de semnul contactless existent la nivelul porții de acces, după care vei primi mesajul de „Acces liber”. În cazul în care dorești să achiți mai multe intrări cu același card, trebuie sa apeși, începând cu a doua tranzacție consecutivă, tasta „+” de pe ecranul turnichetului și apoi să apropii cardul de semnul contactless.
Noul sistem de plată dezvoltat de Metrorex în colaborare cu Banca Comercială Română poziționează Bucureștiul pe harta puținelor orașe din Europa care oferă astfel de facilități moderne la metrou.