RADET lucrează pentru remedierea problemelor la sistemul de încălzire din unele zone ale Capitalei

RADET transmite că va continua lucrările de reabilitare a sistemului de termoficare, în mai multe zone din Municipiul Bucureşti în care cetăţenii au resimţit disconfort în sezonul anterior de încălzire.

„Aceste lucrări constituie cea mai amplă campanie de reparaţii, modernizări şi înlocuiri de subansamble tehnice, anunţată încă de la sfârşitul sezonului anterior de încălzire, fiind prima acţiune de acest gen după o perioadă de 10 ani.

Ne cerem scuze pentru disconfortulul resimţit de cetăţeni, însă aceste lucrări reprezintă singura opţiune pentru asigurarea serviciului de termoficare în noul sezon de încălzire. Pentru a finaliza lucrările cât mai rapid au fost mobilizate toate echipele RADET care au lucrat cu program prelungit, în unele cazuri chiar şi sâmbăta.

Reamintim că la sfârşitul lunii iulie a fost finalizată procedura de achiziţie pentru lucrările de intervenţie de primă urgenţă şi au fost semnate acordurile – cadru prin care se vor organiza succesiv 52 de şantiere în mai multe zone din Municipiul Bucureşti. Aceste lucrări au în vedere repararea porţiunilor de conductă în zonele în care s-au produs 70-80% dintre avariile de anul trecut”, spune RADET, printr-un comunicat.

În acest sens, de la începutul lunii august au fost demarate lucrările în trei şantiere din zonele Iancu de Hunedoara, 1 Mai şi Nicolae Caramfil, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să fie deschise alte cinci şantiere. Până la sfârşitul viitorului sezon de încălzire vor fi finalizate lucrările la 20 de tronsoane. Se va lucra pe toată perioada sezonului viitor de încălzire fără a fi afectată însă furnizarea agentului termic pentru încălzire către clienţi, prin provizorate care să asigure continuitatea serviciului de alimentare cu energie termică.

De asemenea au fost finalizate un număr de 15 lucrări din planul anual de modernizare a reţelelor de termoficare. Acestea au fost realizate în principalele zone în care cetăţenii au resimţit disconfort în sezonul anterior de încălzire, respectiv: Bulevardul Theodor Pallady, strada Petre Ispirescu, strada Moineşti, strada Ion Berindei, Piaţa Constituţiei, strada Răzoare, staţia de metrou Păcii, Şoseaua Virtuţii (zona ştrandului Ciurel), Şoseaua Pantelimon, strada Lizeanu, strada Matei Basarab, Câmpia Libertăţii şi Lujerului.

Anunţ RADET: Din 23 septembrie 2019 va începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati