Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu spune că a obținut fonduri europene nerambursabile pentru simplificare și digitalizare.
„2.896.659,94 lei (TVA inclus) din fonduri europene prin programul POCA vor fi investiți în cadrul DGASPC Sector 2 pentru crearea unui sistem digital interinstituțional.
Acesta ne va permite să simplificăm birocrația, să eficientizăm și să transparentizăm munca funcționarilor, dar și să avem mereu o imagine de ansamblu a serviciilor pe care le oferim cetățenilor.
Proiectul se va derula pe parcursul următoarelor 16 luni și va fi încă o cărămidă la temelia unei primării de secolul 21, așa cum ne-o dorim toți locuitorii Sectorului 2″, a scris Mihaiu, pe Facebook.