Radu Mihaiu anunță că nu mai dă niciun ban la biserici fără verificări la sânge, după ancheta Recorder

Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a reacționat la investigația realizată de Recorder – „Clanul Marelui Alb”, care urmărește pârghiile prin care Biserica se abonează la banii publici. Edilul spune că nu va mai da niciun ban către parohii, fără să fie făcute verificări amănunțite pe proiectele depuse de biserici.

Mihaiu a explicat într-un mesaj pe Facebook că a urmărit cu interes materialul jurnaliștilor și că a simțit ceva „necurat”.

„Am urmărit cu mare interes investigaţia Recorder. Știam că sunt pe urmele a ceva necurat din moment ce ne-au cerut o serie de informații despre istoricul acestor ajutoare financiare, informații pe care le-am furnizat imediat. Într-un stat sănătos presa scoate la lumină astfel de probleme”, a explicat primarul pe Facebook.

Edilul USR a prezentat apoi sprijinul financiar pe care l-a acordat, în mandatul său, către biserică.

„450.000 lei pentru refacerea monumentului istoric Mănăstirea Plumbuita. 430.000 lei pentru cantina socială de la Parohia Doamna Oltea. 133.000 lei pentru centrul social de la Parohia Oţetari (nu 700.000 cât spune domnul Iorga în reportaj)”.

Edilul precizează că în mandatul lui au fost aprobate până acum ajutoare de 1.010.000 lei, dar că nu toate sumele au și fost plătite.

Mai exact, Primăria Sectorului 2 a aprobat o finanțare de 450.000 de lei pentru refacerea monumentului istoric Mănăstirea Plumbuita, 430.000 de lei pentru cantina socială de la Parohia Doamna Oltea și 133.000 de lei pentru centrul social de la Parohia Oţetari.
”Nu 700.000 cât spune domnul Iorga în reportaj”, precizează Mihaiu, făcând referire la omul de afaceri Marian Iorga, apropiat al lui Mihai Aurel, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În materialul video, în biroul lui Iorga chiar vine preotul de la Parohia Oțetari. Iorga spune că în acest proiect au venit deja bani de la primăria lui Mihaiu, ”vreo 700.000 de lei”, și că vor veni și mai mulți bani.

Mihaiu: ”Primăria nu va mai plăti niciun ban către parohii decât în urma unor verificări”

Radu Mihaiu a subliniat apoi că nu toate sumele au fost plătite și a dat asigurări cetățenilor că primăria nu va mai plăti niciun ban către parohii decât în urma unor verificări amănunțite.

„Nu toate sumele aprobate au fost plătite. Asigur toţi cetăţenii Sectorului 2 că nu voi mai plăti niciun ban către parohii, decât în urma unei verificări amănunţite care să arate că aceşti bani sunt cheltuiţi corect, şi nu la preţuri supraevaluate. E musai să se facă lumină rapid în aceste cazuri. Suspiciunile care planează acum asupra acestor achiziţii vor afecta chiar și proiectele benefice pentru comunitate”, a subliniat Radu Mihaiu.

În investigația jurnaliștilor de la Recorder, unul dintre afaceriștii agreați de Biserică relatează că urmează să obțină mai multe finanțări de la Primăria Sectorului 2, condusă de Radu Mihaiu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati