Radu Mihaiu anunță construirea unei noi creșe, pentru 110 copii, în Sectorul 2

Radu Mihaiu a anunțat construirea unei noi creșe în Sectorul 2. Cu o capacitate de 110 copii, acest nou proiect va crește capacitatea sectorului cu peste 25% și va costa peste 22 de milioane de lei, fondurile fiind suportate integral de Ministerul Dezvoltării.

„Construim o creșă nouă în Sectorul 2 prin programul național derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Suntem singurul sector din București care a reușit să acceseze un astfel de proiect și aștept cu nerăbdare să începem lucrările”, a scris Radu Mihaiu, luni dimineață, pe Facebook.

„Va fi o creșă mare, cu o suprafață construită de 2409 mp și o capacitate de 110 copii. Clădirea va avea propria spălătorie, bucătărie și cabinet medical. De asemenea, proiectul include o sală multifuncțională și toate spațiile administrative necesare. În jurul clădirii vor fi amenajate locuri de joacă.

Va fi o creșă prevăzută cu tot ce e nevoie pentru cei mici, într-o clădire pasivă construită cu materiale de ultimă generație. Costul proiectului: 22.262.920 lei, iar întreaga sumă va fi acoperită de MDLPA”, a mai transmis primarul Sectorului 2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati