Radu Mihaiu: Cele 5 grădinițe nou construite în Sectorul 2 sunt gata, însă inspectoratul condus de PSD nu își face treaba

Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu anunță că cele 5 grădinițe nou construite în sector sunt gata, însă inspectoratul condus de PSD nu își face treaba.

„Deși i-am anunțat de la începutul anului să facă pregătirile și i-am ținut la curent cu evoluția lucrărilor, nici până acum nu au pornit concursurile pentru completarea posturilor necesare.

Avem 5 grădinițe noi de care s-ar putea bucura 740 copii, dar ca în toată istoria României postdecembriste PSD ne ține pe loc.

Nu vreau să cred că o fac politicianist, ci e doar lipsă de interes – ceea ce în sine e o tragedie având în vedere starea sistemului de educație din România”, a scris edilul, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati