Radu Mihaiu: Dacă ASPA are nevoie de bani pentru a-și crește capacitatea de capturare a câinilor, Sectorul 2 este dispus să contribuie

Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu spune că este dispus să ajute cu bani ASPA, dacă are nevoie pentru a-și crește capacitatea de a captura câinii maidanezi.

„Ieri (sâmbătă – n.r.) a murit o femeie sfâșiată de câini. 

Tristețea, neliniște, confuzie au fost primele emoții pe care le-am trăit la aflarea știrii. Urmate de întrebarea firească a omului din executiv: cum putea fi prevenită tragedia? Cum putem preveni o tragedie similară în viitor?

Aflu, citind știrile, că, în primele 10 luni ale anului trecut, fix din acea zonă (lacul Morii), ASPA a capturat 110 câini (10% din câinii capturați în București). Și că deși au fost capturați 110 câini, problema nu s-a rezolvat, și că mai sunt sesizări. Practic, acum 2 luni de zile, pe 1 noiembrie, ASPA a spus cu subiect și predicat că problema a rămas nerezolvată.

Singura, repet, singura soluție este creșterea capacității de capturare. Dacă de la lacul Morii s-ar fi capturat nu 110, ci 220 de câini, tragedia de ieri nu s-ar mai fi întâmplat. 

Dacă ASPA are nevoie de resurse suplimentare (bani) pentru a-și crește capacitatea de capturare, sectorul 2 este dispus să contribuie. Anul trecut, ASPA a avut un buget de 18 milioane de lei. Dacă fiecare din cele 6 sectoare contribuie cu 3 milioane, bugetul se poate dubla, astfel încât capacitatea de capturare și gestionare a acestor situații să se dubleze.

Sunt convins că toate primăriile de sector vor aloca resurse în acest sens. 

Odihnește-te în pace, Ana Oros!”, a scris Mihaiu, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati