Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a anunţat că este pentru prima oară în istorie când bugetul de investiţii depăşeşte suma de un miliard de lei.
Totodată, acesta a precizat că sunt pregătite mai multe proiecte de investiții în școli, în străzi, în eficienţă energetică, spaţii verzi, infrastructură de colectare a deşeurilor, locuinţe pentru tineri, piste de biciclete.
„Pentru prima dată în istorie, bugetul de investiţii al Sectorului 2 depăşeşte un miliard de lei. Investim în şcoli, în străzi, în eficienţă energetică, spaţii verzi, infrastructură de colectare a deşeurilor, locuinţe pentru tineri, piste de biciclete etc. Am pus în consultare publică bugetul Sectorului 2 pe anul 2023, care depăşeşte, în premieră, 2 miliarde de lei. Ca şi până acum, şi în acest an ţintim să avem o administraţie eficientă, în care cheltuirea banului public să fie ireproşabilă. Ca şi până acum, implicarea voastră este importantă şi de aceea vă aşteptăm la dezbaterea publică pe care o organizăm pe data de 19 ianuarie la ora 17:00”, a scris Radu Mihaiu, miercuri, pe Facebook.