Raed Arafat, despre restricţii: Măsuri ţintite, regionale, zonale/Nu trebuie să paralizeze totul

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, sâmbătă seară, că acolo unde se impune, se vor lua restricţii ”ţintite, regionale, zonale”, afirmând însă că acestea nu trebuie să fie generalizate, astfel încât să paralizeze totul.  

”Măsuri ţintite, regionale, zonale sunt posibile oricând, dacă se impune. Aceste măsuri nu trebuie să fie generalizate care să paralizeze absolut totul, decât dacă este o stituaţie extraodinar de gravă şi se decide că asta este unica soluţie. În rest, noi am început să luăm unele măsuri de carantinare, e adevărat pe localităţimici în acest moment. S-a luat msura interzicerii evenimentelor, pentru că, pe lângă transportul în comun, una dintre probleme sunt evenimentele cu sute de persoane participante în spaţii închise”, a declarat Raed Arafat, la Antena 3.

Arafat a făcut apel la ”înţelegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene”.

”Aceste măsuri nu sunt luate împotriva lor, nici împotriva poplaţiei. Sunt măsuri să vină în sprijinul lor pentru a rezolva problema şi a reveni la  normalitate cât de cât şi la o convieţire mai balansată cu virisul”, a adăugat Raed Arafat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati