Alexandru Rafila a vorbit despre măștile de protecție, punctând că acestea pot fi purtate până la 4 ore pe zi, dar doar dacă nu se umezesc sau nu se deteriorează.
„Dacă masca se va umezi sau deteriora, poate dauna. Este indicată schimbarea măștii.
Există și o alternativă, este vorba despre măștile textile care poate nu oferă un nivel la fel de bun de protecție, dar sunt o alternativă, mai ales că se pot spală și se pot calcă. Există multe persoane care poartă astfel de măști”, a declarat Rafila, potrivit Ziare.com.
Profesorul a fost întrebat de ce reprezentanții OMS nu au recomandat de mai multă vreme purtarea măștii.
„A existat o lipsa de echipamente de protecție la nivel global, nu doar în România, ci și în Franța. Atunci OMS a recomandat folosirea măștilor pentru persoanele simptomatice exclusiv, pentru a acoperi nevoia de masca pentru personalul medical.
OMS nu putea recomandă folosirea nelimitată a măștilor de protecție. Personalul medical trebuia să aibă acces la aceste măști.
Între timp, au fost observații și s-au făcut studii. Dacă sunt protejate toate persoanele, atunci transmiterea este mai redusă. Studiile au indicat că numărul persoanelor asimptomatice este mult mai mare, inițial se credea că există un procent mic de 4-5%. Cei care sunt asimptomatici sunt de 10 ori mai mulți decât cei diagnosticați. Dacă cei asimptomatici poartă masca, boală nu se mai transmite. Transmiterea scade.
Dacă 90% poartă masca în spațiile închise, transmiterea scade foarte rapid și epidemia se oprește”, a precizat Alexandru Rafila.