Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut miercuri demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon, din cauza scandalului în care a fost implicată unitatea sanitară, scandal care a dus la pierderea încrederii publice.
- Patru cadre medicale au fost duse la audieri la Serviciul Omoruri, după perchezițiile desfășurate la locuințele lor.
Decizia vine pe fondul unor „anchete în desfășurare și a unor evenimente recente care au afectat grav încrederea publică în respectiva unitate medicală.”, potrivit unu comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătății (MS).
„Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgență este esențial pentru a duce la bun sfârșit reformele și investițiile derulate de Ministerul Sănătății. Orice comportament sau acțiune care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat”, a subliniat ministrul Rafila, citat în comunicat.
În ultimele luni, Spitalul Sfântul Pantelimon a fost în centrul unui scandal major, după ce 17 pacienți internați la secția de Terapie Intensivă au murit în condiții suspecte.
Corpul de Control al Ministerului Sănătății a făcut mai multe verificări și a constatat deficiențe în gestionarea situației de către conducerea spitalului. Raportul Corpului de Control a stabilit lipsa de comunicare eficientă între conducerea spitalului și personalul medical, precum și necesitatea reevaluării codurilor de conduită profesională, transmite MS.
- „De asemenea, s-a subliniat că soluțiile temporare adoptate pentru gestionarea crizei, cum ar fi utilizarea paturilor din UPU ca zonă tampon pentru secția ATI, nu sunt sustenabile pe termen lung. Ministerul Sănătății și Spitalul Sfântul Pantelimon au pus la dispoziția Parchetului toate datele și documentele necesare investigației.
Situația de la Spitalul Sfântul Pantelimon rămâne în continuare sub supravegherea autorităților, iar măsurile luate vor fi esențiale pentru restabilirea încrederii publicului în sistemul de sănătate din România.”, potrivit sursei citate.