Rafila: Probabil săptămâna viitoare vom depăşi 25.000 – 28.000 de cazuri de infectare zilnic

0
240

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, săptămâna viitoare, este posibil ca numărul de cazuri noi de COVID-19 să ajungă la 25.000 sau 28.000 pe zi, însă a subliniat că viteza de creştere a infectărilor este în scădere, potrivit agenției de presă Agerpres.

„Valurile cu creştere rapidă au, de obicei, şi o scădere rapidă. Opinia mea este că undeva în jurul datei de 10 – 15 februarie vom atinge acest maxim al numărului de cazuri. În circa 2-3 săptămâni. Un lucru e important însă, şi e bine să-l înţelegem, rata de reproducere a acestei infecţii a scăzut, maxima a fost în prima săptămână de după sărbători. În prima săptămână din ianuarie, am avut o rată de reproducere de 1,87 – adică practic o persoană infectată îmbolnăvea aproape alte două persoane, acum avem 1,25 şi, în ultimele opt-nouă zile, am avut o scădere progresivă de la 1,87 la 1,25. Şi 1,25 este îngrijorător, pentru că înseamnă că numărul de cazuri creşte, nu va scădea. Avem 19.000 acum, probabil că săptămâna viitoare vom avea 25.000 sau 28.000. Dar viteza de creştere a scăzut”, a spus Rafila, la Prima TV.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că panta descendentă a infectărilor cu SARS-CoV-2 depinde de două lucruri, respectiv de numărul de persoane care s-au îmbolnăvit în valul 5 pentru a ajunge la un fel de „imunitate de turmă”, dar şi de protejarea categoriilor vulnerabile.

El a subliniat că pastila anti-COVID este o soluţie pentru tratament, care se administrează cu precauţie şi numai după evaluarea pacientului, dar nu are rol de prevenţie.

„Noi avem o serie întreagă de aşa-zişi comunicatori în domeniul Sănătăţii, îi vedem frecvent la posturile de televiziune, pe social-media, care recomandă tot felul de produse, pe care să le iei ca să nu te îmbolnăveşti. Majoritatea acestor produse sunt foarte toxice şi mi se pare foarte curios că sunt oameni care ezită să se vaccineze, dar iau aceste produse fără rost şi se pun în pericol”, a explicat Alexandru Rafila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.