Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că închiderea școlilor în valul 5 va fi necesară doar dacă numărul internărilor pentru COVID-19 va copleși sistemul sanitar.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că dacă vor fi cazuri multe de COVID, dar puţini pacienţi ajung în spitale, atunci nu este motiv de întrerupere a activităţii şcolare, precizând că, dacă vor fi cazuri multe, care vor duce la blocarea unităţilor medicale, atunci poate fi luată o măsură temporară de închidere a şcolilor.
„Decizia trebuie să ţină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic şi dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporţie mică de cazuri care ajung în spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea şcolară.
Dacă vor fi cazuri multe, cu blocarea spitalelor atunci poate fi luată o măsură temporară, dar menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, nu cu orice preţ, categoric, dar cu un altgoritm care să fie raţional şi care să nu repete erorile majore, – aş spune şi îmi pare rău că spun lucrul ăsta – şi în mod repetat, în care şcolile din România au fost închise luni de zile când aveam 100 sau 200 de cazuri pe zi, total nejustitificat şi aş spune chiar iresponsabil”, a transmis ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a oferit exemplul Franței, care a avut o astfel de abordare:
„Aţi văzut ce se întâmplă în alte ţări, sunt sute de mii, în Franţa am avut un sfert de milion de cazuri într-o singură zi, totuşi şcolile au funcţionat. De ce? Pentru că sistemul de sănătate nu este supraaglomerat. Asta înseamnă că nu trebuie să fie singurul indicator numărul de cazuri care se înregistrează zilnic, ci şi proporţia de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti obişnuite, cu oxigen sau terapie intensivă”, a declarat Alexandru Rafila.
Epidemiologul Octavian Jurma a transmis un avertisment crunt după decizia autorităților de a deschide școala în format fizic, la trei zile după Revelion.
Potrivit medicului, această perioadă este cea mai prielnică pentru răspândirea virusului, având în vedere că toți copiii revin în școli după o perioadă de relaxări și de întâlniri cu cei apropiați. Din păcate, previziunile lui Octavian Jurma sunt dintre cele mai pesimiste, astfel că, tulpina Omicron a deveni în scurt timp dominantă.