Raluca Turcan îl somează pe Orban să urgenteze legea consumatorului vulnerabil

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, îl somează pe Ludovic Orban să urgenteze procedurile pentru aprobarea legii consumatorului vulnerabil. Solicitarea Ralucăi Turcan vine în condițiile în care, de la 1 septembrie, prețurile la energie și gaze vor crește semnificativ, scrie Antena3.ro.

”Astăzi i-am scris președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, să urgenteze proiectul de lege, pe care l-am inițiat ca ministru al Muncii, de sprijin pentru consumatorul vulnerabil energetic, astfel încât, cu resursele identificate deja de Ministerul Energiei și de primul ministru, să putem face aplicabilă această lege a consumator vulnerabil, aflat în risc de sărăcie energetică, începând cu 1 ianuarie 2022.

”Vom crește și numărul de beneficiari și suma alocată”

Multă lume a privint superficial proiectul de lege al consumatorului vulnerabil. M-am ambiționat, deși erau suficienți doritori să-i cânte prohodul, a fost aprobat în Guvern, transmis Parlamentului, blolcat în Parlament până acum, și, împreună cu colegii mei din Guvern, am găsit resurse astfel încât el să fie aplicabil și devansat din 2022.

Prin proiectul de lege pentru sprijinirea consumatorului vulnerabil, vom crește și numărul de beneficiari și suma alocată pentru a compensa creșterile de prețuri”, a declarat ministrul Muncii, raluca Turcan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati