După modificarea Legii RCA privind dovada asigurării, Biroul de Asiguratorilor de Autovehicule din România vine cu o mențiune importantă, scrie auto-bild.ro.
De curând, șoferii care circulă prin România nu mai trebuie să arate polițiștilor Cartea Verde, adică dovada fizică a plății asigurării auto obligatorii. Legea a intrat în vigoare începând cu data de 11 septembrie 2020 și vine totodată și cu o mențiune importantă pentru cei care vor să plece din țară: la trecerea prin punctul vamal, prezentarea asigurării în format fizic este necesară.
„Având în vedere că prevederile legislaţiilor din celelalte state membre în privinţa modalităţii în care se face dovada existenţei asigurării pot fi diferite, este recomandat ca, atunci când circulaţi cu autovehiculul într-un alt stat din Spaţiul Economic European, să aveţi asupra dumneavoastră documentul de asigurare Carte Verde emis pe suport hârtie de asigurătorii RCA direct sau prin distribuitorii de asigurări’, explică Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) în comunicatul său.