Septembrie înseamnă începutul toamnei în calendarul de astăzi, însă în tradiția populară românească această lună era cunoscută drept Răpciune. Un nume vechi, păstrat din lumea satului, care descria schimbarea anotimpului și perioada în care natura își oferea roadele după o vară întreagă de muncă.
Centrul Județean de Cultură, Tradiție și Artă Ilfov readuce în atenție semnificația acestui cuvânt din patrimoniul cultural românesc și povestea pe care o poartă de generații.
Ce înseamnă Răpciune în tradiția populară
Pentru oamenii de la sat, lunile anului nu erau doar file din calendar, ci momente legate de ritmul naturii și de viața gospodăriei. Răpciune marca perioada în care diminețile deveneau mai răcoroase, iar câmpurile, livezile și viile ajungeau la vremea culesului.
Era luna strugurilor, a mustului proaspăt și a pregătirii proviziilor pentru iarnă. În gospodăriile românești, fiecare membru al familiei avea un rol, iar începutul toamnei era privit ca momentul în care munca de peste an începea să dea roade.
O tradiție care încă spune povestea locului din care venim
Numele de Răpciune păstrează vie o parte din identitatea satului românesc și amintește de legătura profundă dintre oameni și pământ. Dincolo de sensul său popular, el vorbește despre respectul pentru natură, pentru anotimpuri și pentru rânduiala lucrurilor făcute la timpul lor.
Reprezentanții Centrului Județean de Cultură, Tradiție și Artă Ilfov subliniază că tradiția nu înseamnă doar costume populare sau obiecte păstrate în muzee, ci și cuvintele vechi care au însoțit generații întregi și care încă ne pot conecta la rădăcinile noastre.
Astăzi îi spunem septembrie, însă vechiul nume de Răpciune continuă să simbolizeze luna roadelor, a culesului și a începutului de toamnă în tradiția românească.
