RAR a descoperit nereguli grave în service-urile auto din țară. A dat amenzi de peste 1 milion lei

Registrul Auto Român a aplicat amenzi în valoare totală de peste 1 milion de lei pentru mai multe nereguli descoperite în timpul unui control efectuat la aproape 1.000 de ateliere de reparații din întreaga țară, potrivit unui comunicat de presă.

Principalele nereguli găsite sunt funcționarea service-urilor auto fără autorizație tehnică și în condiții care nu pot garanta siguranța lucrărilor de reparație, realizate de angajați care nu au pregătirea necesară de a interveni la sistemele de securitate ale autoturismelor.

„RAR atrage atenția că reparațiile efectuate în ateliere care nu respectă legea sunt calea cea mai sigură spre riscul de a primi servicii de o calitate îndoielnică. Dacă alegeți să vă reparați mașina pe principiul <<ieftin și rapid>>, într-o unitate improvizată, rețineți că nu aveți cum să verificați calitatea reparațiilor făcute, dar vă scad și șansele de a putea rezolva pe cale amiabilă eventualele inconveniente cauzate de calitatea slabă a lucrărilor”, se arată în comunicat.

Cetățenii să verifice dacă service-ul auto este autorizat

RAR le recomandă cetățenilor să verifice dacă service-ul auto unde doresc să își repare mașina este autorizat.

Mai mult, achizițiile de componente auto din mediul online trebuie să se facă din surse sigure, iar piesele să fie omologate, se mai recomandă în comunicat. Vânzătorul trebuie să ofere garanție pentru produsele comercializate și să accepte returul, dacă piesele nu se potrivesc.

Lista service-urilor autorizate, dar și categoria de lucrări pentru care este autorizat atelierul respectiv se regăsește pe site-ul Registrului Auto Român https://www.rarom.ro/?page_id=889.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati