Zi decisivă pentru românii cu rate la bancă. Este ziua în care BNR va anunţa cu cât creşte dobânda-cheie, care acum este 3,75%. În ultimul an, ratele românilor au crescut cu 1.000 de lei.
Economiştii sunt împărţiţi şi spun că BNR ar putea creşte dobânda până la 4%, alţii spun că va fi 4,5%.
În funcţie de dobânda cheie se calculează şi ROBOR, indicele în funcţie de care se ne cresc ratele.
Decizia va fi anunțată de Mugur Isărescu, în cadrul unei conferințe de presă, la ora 15:00.
Dacă dobânda cheie ajunge la 4,5%, atunci ROBOR va trece de 7%, în cel mai bun scenariu, sau poate trece chiar și de 8%.
Ratele au urcat deja şi cu 1.000 de lei într-un singur an.
De exemplu, un telespecator ne-a trimis notificările primite de la bancă. O rată la un credit ipotecar, pe 30 de ani, pentru o casă de 150 de mp, care era anul trecut 1.500 de lei, a ajuns să crească la aproape 2.200 de lei acum câteva luni și acum este 2.500 de lei. Adică, într-un an a crescut cu 1.000 de lei pe lună.
ROBOR a ajuns la 6,60%, la cel mai mare nivel din ultimii 12 ani.
Acum un an, rata pentru un credit în valoare de 250.000 de lei, pe o perioadă de 30 de ani era de 1.344 lei, cu un ROBOR de 1,51.
Indicele ROBOR a crescut de 5 ori într-un singur an.
Dacă ROBOR, care este acum 6,60, va ajunge la 7%, rata va fi cu 943 de lei mai mult, mai exact de 2.287 lei.
Dacă indicele ROBOR va trece pragul psihologic de 8%, rata va fi mai mare cu 1.132 lei faţă de 2021, adică 2.476 lei.
sursa: antena3.ro