Răzbunare în stil mafiot, în Capitală: Persoană atacată în propria casă

Clipe de groază pentru un bucureștean, după ce a fost atacat în casă de trei bărbați înarmați cu cuțite, totul într-un act de răzbunare. Victima nu ar fi vrut să depună mărturie mincinoasă.

Acesta nu este însă singurul atac asupra victimei. Anterior, aceasta a fost intimidată, iar mașina i-a fost avariată.

”Doi bărbaţi, de 28 şi, respectiv, 30 de ani, precum şi un al treilea, de 32 de ani, arestat în altă cauză, au fost audiaţi şi ulterior a fost dispusă măsura reţinerii, urmând a fi prezentaţi în faţa magistraţilor, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat Justiţiei, influenţarea declaraţiilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere”, potrivit DGPMB.

Totul a pornit de la plângerea unei persoane care a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost amenințată și autoturismul i-a fost avariat, în încercarea de a o determina să ofere, în fața instanței, declarații mincinoase în favoarea unui bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor. Deoarece a refuzat, persoana a fost atacată de trei bărbați.

Potrivit anchetatorilor, polițiștii au pus în aplicare două mandate de aducere într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, influențarea declarațiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere. Persoanele vizate au fost duse la audieri.

„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă, că asupra persoanei în cauză au fost exercitate și alte presiuni. 3 bărbați ar fi pătruns, la un moment dat, în apartamentul în care se afla, având asupra, lor arme albe și ar fi exercitat presiuni psihice asupra ca răzbunare asupra declarațiilor date. Cei doi bărbați, de 28 și respectiv 30 de ani, precum și un al treilea, de 32 de ani, arestat în altă cauză, au fost audiați și ulterior a fost dispusă măsura reținerii, urmând a fi prezentați în fața magistraților”, au anunțat reprezentanții Poliției.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati