Razie de amploare în Bucureşti / Poliţia a intervenit în zona Mall Băneasa la o demonstrație de drift-uri

Poliţiştii bucureşteni au intervenit, vineri seară, în parcarea complexului comercial Băneasa, pentru a-i dispersa pe pasionaţii de drift-uri care se strânseseră anterior în acest loc devenit tradiţional pentru fanii acestor demonstraţii auto.

Potrivit informaţiilor oficiale, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, de la Secția 2 Poliție și de la Serviciul Acțiuni Speciale, cu sprijinul Jandarmeriei, au intervenit în parcarea unui complex comercial din sectorul 1, unde începeau să se strângă mai multe persoane, zona fiind cunoscută pasionaților de drift-uri – o tehnică auto ce presupune derapajul controlat al maşinii.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Registrului Auto Român.

Oamenii legii au verificat autoturismele identificate ca aparţinând drifterilor, precum şi respectarea măsurilor de siguranţă sanitară în context pandemic de  către cei strânşi în parcarea centrului comercial.

Oricum, drifterii au apucat să îşi ia porţia de adrenalină, după cum reiese din fotografia realizată în locaţie înainte de intervenţia poliţiei.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati