Autoritățile au dat amenzi în valoare de 13.000 de lei și au întocmit cinci dosare penale la razia de aseară din Capitală. Polițiștii au prins la volan mai mulți șoferi fie băuți fie sub influența substanțelor interzise.
Alți conducători auto, băuţi bine, s-au urcat la volan, iar pentru o vreme vor fi pietoni.
„Și în această seară, polițiștii brigăzii rutiere au acționat pe străzile din Capitală, în vederea asigurării de ordine și siguranță rutieră și totodată pentru reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic. Numai în mai puțin de o oră, au fost depistați trei conducători auto, doi dintre aceștia conducând sub influența substanțelor psihoactive și unul dintre aceștia sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat Oana Pârvan – agent Brigada Rutieră, scrie realitatea.net.
În același timp, polițiștii trag un semnal de alarmă cu privire la riscurile la care se supun atât șoferii inconștienți cât și ceilalți participanți la trafic.
Brigada Rutieră Bucureşti anunță că va mai organiza astfel de acţiuni de amploare.