Razii ale Brigăzii Rutiere din București: au fost reținute șase permise și s-au dat 134 de amenzi

Polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere au acționat, sâmbătă, pe arterele cu risc rutier ridicat din municipiul București în scopul creșterii siguranței rutiere pe drumurile publice. 

Tematica acțiunii a reprezentat-o prevenirea accidentelor de circulație în urma cărora au rezultat persoane rănite ale căror leziuni au fost agravate din cauza  neutilizării centurii de siguranță sau a dispozitivelor de retenție omologate pentru transportul copiilor.

Totodată, polițiștii rutieri au acționat și cu aparatul radar pentru depistarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză.

În urma activităților de control desfășurate au fost aplicate 134 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 45.000 de lei, după cum urmează:

> 69 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 

> 37 pentru neutilizarea centurii de siguranță, 

> 12 pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autovehiculului, 

> 16 pentru alte abateri la regimul circulației pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere:

• 4 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric;

• 2 pentru neacordarea priorității de trecere a pietonilor.

>> 1 infracțiune la regimul rutier a fost constatată (conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat – art.335 alin.2 din CP).

>> 3 certificate de înmatriculare au fost reținute pentru deficiențele tehnice constatate.

Exemple:

1. Un bărbat în vârstă de 53 de ani, a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 6 în timp ce se afla în perioada de suspendare a dreptului de a conduce.

Având în vedere această situație de fapt, polițiștii au întocmit un dosar penal în conformitate cu prevederile art. 335 alin.2 din Codul Penal.

2.  Un bărbat în vârstă de 40 de ani, a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 1 fără a utiliza centura de siguranță.

Conducatorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 290 lei, iar ca măsură complementară au fost aplicate 2 puncte de penalizare.

3. Un bărbat în vârsta de 44 de ani a condus un autovehicul cu viteza de 99 de km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50km/h.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca măsură complementară au fost aplicate 6 puncte de penalizare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati