RB Leipzig a cucerit în premieră Cupa Germaniei

0
143

RB Leipzig a câştigat primul trofeu din istoria sa, Cupa Germaniei la fotbal, după ce a învins-o pe SC Freiburg cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, pe Stadionul Olimpic din Berlin, într-un meci în care scorul a fost egal, 1-1, atât la finalul celor 90 de minute regulamentare, cât şi al prelungirilor, potrivit Agerpres.

Aceasta a fost a treia finală jucată de RB Leipzig, club fondat în 2009 şi care în acest an a încheiat pe locul patru în Bundesliga, asigurându-şi calificarea în viitorul sezon al Ligii Campionilor.

RB Leipzig a fost ce două ori vicecampioană a Germaniei şi a pierdut finalele anterioare cu Bayern (2019) şi Borussia Dortmund (2021).

Maximilian Eggestein a deschis scorul pentru Freiburg (19), dar francezul Christopher Nkunku, ales cel mai bun jucător din Bundesliga în acest sezon, a egalat în min. 76.

RB Leipzig a rămas în zece oameni în min. 57, când fundaşul Marcel Halstenberg a primit cartonaş roşu pentru fault în postură de ultim apărător.

În prelungiri, Freiburg a trimis mingea în bară de trei ori.

La loviturile de departajare, de la Freiburg au ratat căpitanul Christian Guenter şi atacantul Ermedin Demirovic. Pentru RB Leipzig au înscris din punctul cu var Christopher Nkunku, Willi Orban, Dani Olmo şi Benjamin Henrichs, iar de la Freiburg au transformat Nils Petersen şi Keven Schlotterbeck.

A fost pentru prima oară în ultimii 11 ani când nici Bayern şi nici Dortmund nu au jucat finala.

Sursa: Agerpres

Articolul RB Leipzig a cucerit în premieră Cupa Germaniei apare prima dată în Sport Alert.

Citeste mai mult…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.