Reacția Profi după investigaţia Consiliului Concurenţei

Reprezentanţii Profi dau asigurări că vor coopera pe deplin cu Consiliul Concurenţei, în legătură cu cercetarea aprofundată pe care instituţia o derulează cu privire la presupuse practici comerciale neloiale în relaţia contractuală a companiei cu Prăvălia D’Art SRL.

„Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediul şi punctele de lucru ale Profi în legătură cu o investigaţie privind presupuse practici comerciale neloiale în relaţia contractuală cu Prăvălia D’Art SRL. Investigaţia priveşte relaţia pe care Profi a avut-o cu respectivul furnizor şi în privinţa căreia ne-am mai prezentat public poziţia şi în trecut, ocazie cu care am prezentat toate detaliile şi informaţiile relevante pentru public. În plus, în acord cu principiile şi politicile de guvernanţă ale Profi, menţionăm că am cooperat pe deplin cu reprezentanţii autorităţii cu ocazia derulării inspecţiilor inopinate şi asigurăm autorităţile de întreaga noastră cooperare în legătură cu cercetarea aprofundată pe care o derulează”, se arată într-un comunicat al Profi, remis vineri Agerpres.

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale companiei Profi Rom Food SRL din Timişoara şi Bucureşti, în cadrul unei prime investigaţii privind posibile practici comerciale neloiale între companiile de pe lanţul de aprovizionare agricol şi alimentar.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, acest caz de cercetare aprofundată a fost declanşat în urma indiciilor furnizate de firma Prăvălia D Art SRL, care a pus la dispoziţia autorităţii de concurenţă documente ce sugerează posibile practici comerciale neloiale, interzise de lege, cum ar fi depăşirea termenelor de plată stabilite prin contract şi modificarea unilaterală a clauzelor contractuale de către Profi Rom Food SRL.

„Ne-am intensificat activitatea în domeniul concurenţei neloiale utilizând noile instrumente pe care le avem la dispoziţie, cu scopul protejării firmelor mici în faţa partenerilor comerciali mai mari, care, fiind mai puternici, pot impune anumite practici sau clauze contractuale care sunt în avantajul lor. Până acum nu am avut plângeri oficiale din partea producătorilor care să vizeze comportamentul comercianţilor. Sperăm ca odată cu acest prim caz să încurajăm firmele româneşti să vină către noi dacă consideră că este încălcată legislaţia care reglementează relaţia dintre comercianţi şi furnizori”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în comunicatul citat.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurenţă neloială. Efectuarea inspecţiilor nu reprezintă o antepronunţare a autorităţii de concurenţă în ceea ce priveşte vinovăţia companiei.

Conform legislaţiei, în situaţia în care se constată încălcări ale practicilor comerciale loiale, Consiliul Concurenţei poate sancţiona cu amendă de până la 600.000 de lei şi poate interzice anumite practici comerciale.

De la intrarea în vigoare a Legii 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, autoritatea de concurenţă a supravegheat punerea în acord a contractelor dintre producători şi retaileri cu legea menţionată.

În prezent, Consiliul Concurenţei derulează o analiză cu privire la impactul aplicării legii şi a trimis o serie de chestionare pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorii sau furnizorii în relaţiile cu retailerii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati