Reacţia unor poliţişti locali din Bucureşti după ce un bărbat i-a oprit în trafic şi le-a spus că soţia sa naşte

Ziua de marţi se putea dovedi o zi cu adevărat ghinionistă pentru un cuplu din Bucureşti. În cele din urmă, totul s-a terminat cu bine după ce bărbatul a cerut ajutorul Poliţiei, scrie observatornews.ro.

În jurul orei 08:00, un bărbat panicat opreşte primul echipaj de Poliţie pe care îl găseşte în intersecţia dintre Bulevardul Constructorilor şi Şoseaua Virtuţii din Bucureşti. Era un echipaj de la Poliţia Locală. Bărbatul le spune poliţiştilor că soţia sa urmează să nască, dar nu crede că va ajunge la timp la spitalul din Băneasa şi îi roagă pe agenţi să-l ajute.

Postarea a strâns numeroase reacţii

Poliţiştii duc autospeciala în faţa maşinii cuplului, pornesc semnalele acustice şi luminoase şi îşi croiesc drum prin traficul aglomerat din Bucureşti. Cuplul a ajuns în siguranţă la spital. Întreaga poveste a fost relatată pe pagina de Facebook a Poliţiei Locale din Bucureşti.

Reprezentanţii Poliţiei au ţinut să menţioneze că agenţii implicaţi în această misiune au respectat toate regulile de circulaţie şi nu au pus în pericol nici cuplul pe care l-au însoţit, nici pe ceilalţi participanţi la trafic. „O zi de Marți, 13, cu noroc!  Astăzi, în jurul orei 08.00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră desfășurau activități de fluidizare a traficului rutier în intersecția B-dul Constructorilor – Șos. Virtuții, când un conducător auto a oprit în grabă și le-a cerut sprijinul întrucât soția sa, aflată de asemenea în autovehicul, e pe cale să nască și trebuie să ajungă în cel mai scurt timp, respectiv în zona Băneasa, la maternitatea de care aparține. Fără ezitare, polițiștii locali au însoțit cuplul la unitatea medicală indicată. Menționăm că pe toată perioada de deplasare, polițiștii locali au respectat regulile de circulație specifice, fără a pune în pericol niciun conducător auto aflat în trafic, inclusiv cuplul însoțit”, se arată în postarea Poliţiei Locale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati