Reactorul 1 al Centralei Nucleare Cernavodă a fost decuplat din cauza vântului puternic, a transmis în urmă cu scurt timp ISU Dobrogea, informează antena3.ro.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a anunțat în urmă cu scurt timp că Reactorul 1 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost decuplat, din cauza vântului puternic.
„Pompierii militari constănțeni au intervenit la nivelul întregului județ pentru înlăturarea efectelor negative în urma codului de furtună.
Până acum au fost degajați 20 de copaci, trei acoperișuri smulse, am intervenit la un balcon în pericol de cădere, la un panou publicitar căzut în mijlocul unei intersecții, la un stâlp electric și la două izolații desprinse de mansardele blocurilor”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, în aceată seară, o avertizare nowcasting de cod roșu de ploi și vânt puternic pentru județul Constanța dar și pentru zona de litoral a județului Tulcea.