Recensământ 2022. Peste 100 de recenzori din Sectorul 6 au început să meargă din casă în casă

A început etapa a doua a recensământului populației și locuințelor (RPL 2021), cea în care datele sunt colectate din casă în casă, de către recenzori.

În Sectorul 6, până acum, s-au înscris ca recenzori 102 persoane. Au primit tabletele, legitimațiile, și au început, din această săptămână, să bată la ușile persoanelor care nu s-au autorecenzat în prima etapă.

La nivelul Sectorului 6 al municipiului Bucuresti, dintr-o populatie rezidentă estimată la 355.000 de persoane pentru data de 1 decembrie 2021 (momentul de referință al recensământului), s-au autorecenzat în prima etapă circa 162.000 de persoane, adica 45,6%, precizează Institutul Național de Statistică (INS). Restul cetățenilor vor primi acasă vizita recenzorilor autorizați, care vor colecta datele prin interviuri față în față, cu ajutorul tabletelor.

Această etapă se desfășoară în perioada 31 mai – 17 iulie 2022. Teoretic! Practic, a început cu oarecare întârziere, din cauza faptului că nu s-a făcut sincronizarea datelor pe tablete. Mai exact, INS a trebuit să ia tabletele înapoi pentru a seta pe fiecare o hartă predefinită a zonei de recenzare.

Cu cât este plătit un recenzor

Daniel este unul dintre recenzorii Primăriei Sectorului 6. Marți, 7 iunie, și-a primit tableta, iar de miercuri a început să meargă pe teren.

„Mai întâi, vorbim cu administratorul, cerem date despre imobil și punem un afiș la bloc, în care anunțăm data la care facem recenzarea. Eu am alocate 637 de gospodării. M-am înscris ca recenzor în primul rând pentru că îmi place să mă implic în proiecte și pentru că e o experiență utilă. În al doilea rând, pentru bani”, explică Daniel.

Recenzorul primește 7 lei pentru fiecare persoană recenzată și 3,5 lei pentru o locuință. Astfel, pentru o familie de 4 persoane, primește 31,5 lei.

Încă te mai poți înscrie pentru a deveni recenzor în Sectorul 6

În Sectorul 6, s-au înscris ca recenzori 102 persoane. Ar fi nevoie de 330 pentru a acoperi în timp util volumul de muncă.

Persoanele care doresc, încă se pot înscrie pe site-ul primarie6.ro. Trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, minimum studii medii absolvite (diplomă de liceu), să nu aibă cazier judiciar, să dețină cunoștințe de utilizare a unei tablete și să dispună de un telefon mobil pe care să-l utilizeze pentru comunicare. După ce se înscriu pe platformă, viitorii recenzori vor fi sunați și chemați la sediul instituției, pentru instructaj.

Cum recunoști un recenzor

Recenzorul care îți bate la ușă are o legitimație care conține următoarele specificații:

  • Autoritatea sub conducerea căreia se desfășoară recensământul: Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor;
  • Unitatea administrativ-teritorială de care aparține recenzorul desemnat;
  • Datele de identificare are recenzorului: nume, prenume, fotografie, funcție, date CI, data și numărul legitimației, valabilitatea ei și semnătura emitentului.

Riști amendă dacă refuzi să dai informațiile cerute

Persoanele care refuză să deschidă ușa recenzorului, refuză să furnizeze informații sau dau date eronate/incomplete riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 de lei. De asemenea, persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale pot primi o sancțiune cuprinsă între 1.500 și 5.000 de lei.

Atenție! Dacă te-ai autorecenzat în prima etapă, verifică pe https://dovrec.insse.ro/ dacă datele tale s-au înregistrat cu succes. În cazul în care CNP-ul tău nu se regăsește în baza de date, înseamnă că nu ai completat chestionarul corect și, astfel, va trebui să primești vizita recenzorului.

Trebuie precizat că, în situația în care nu te poți sincroniza fizic cu recenzorul sau ești plecat o perioadă mai lungă din localitate, poți lua legătura telefonic cu acesta și completa chestionarul de la distanță.

Potrivit INS, la finalul primei etape s-au înregistrat, la nivel național, 11 milioane de chestionare, dintre care 8,9 milioane valide, ceea ce reprezintă 46,8% din populația rezidentă țintă estimată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati