Opera Națională București vă așteptă în această săptămână, în Sala Mare de spectacole, cu două titluri celebre din repertoriul actual și un recital de înaltă ținută lirică. Spectacolul cu opera „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam și Recitalul baritonului Daniel Pop, sunt propunerile noastre pentru o săptămână plină de magia muzicii clasice.
Miercuri, 9 iunie, începând cu ora 18:30, Opera Națională București prezintă Recitalul baritonului Daniel Pop. Vă invităm la un recital de arii și duete din operele „Il Pagliacci”, „Tosca”, „Mefistofele”, „La Boheme”, „Il Barbiere di Siviglia”, „Don Giovanni”, „Don Pasquale”, „Amletto”. O întâlnire muzicală cu personajele principale din aceste opere și glasul artistului întruchipat în ele.
Joi, 10 iunie, începând cu ora 18:30, Opera Națională București prezintă spectacolul cu opera „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns, la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea. Deși niciuna din celelalte creații de gen ale lui Saint-Saëns nu a suferit atâtea chinuri ale facerii în anii de început, la fel de adevărat este și faptul că niciuna din aceste opere nu a reputat un asemenea succes de durată de-a lungul timpului precum „Samson și Dalila”.
În decursul timpului opera „Samson și Dalila” a constituit o oportunitate pentru afirmarea multor staruri din lumea teatrului liric. În particular rolul Dalila este considerat unul dintre cele mai complexe roluri de mezzosoprană și a fost interpretat de mari artiste precum: Marie Delna, Grace Bumbry, Julia Claussen, Fiorenza Cossotto, Rita Gorr, Denyce Graves, Louise Homer, Marilyn Horne, Elena Obraztsova și Risë Stevens.
Sâmbătă, 12 iunie, începând cu ora 18:30, Opera Națională București prezintă spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.
Spectacolul spune povestea de dragoste dintre Giselle şi prinţul Albert (care îi ascunde fetei identitatea sa), care trece dincolo de moarte. Primul act al baletului cuprinde aproape întreaga desfăşurare a firului narativ: secvenţele în care cei doi tineri îşi declară iubirea alternează cu momentele de dans şi veselie ale sătenilor întorşi de la cules sau cu scenele conflictuale dintre prinţul Albert şi pădurarul Hans. Cel de-al doilea act, o adevărată bijuterie coregrafică a baletului clasic, înfăţişează lumea fantastică a ielelor, creaturi supranaturale care întrupează sufletele fetelor moarte înainte de nuntă, ca şi Giselle.
Biletele se pot achiziționa de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Pentru a ne bucura în siguranță de fiecare spectacol, reprezentațiile au fost adaptate, pentru a respecta normele oficiale în vigoare. Vă reamintim că purtarea măștii este obligatorie, se va respecta distanțarea socială, iar spectacolul nu are pauză. Accesul în sala de spectacole se va realiza cu o oră înainte de a începe reprezentația, în baza biletului (fizic sau electronic). Pentru a participa la spectacolele Operei Naționale București vaccinarea și testarea nu sunt obligatorii.