Recomandarea pompierilor: Aveţi grijă de părinţii şi de bunicii dumneavoastră. Vizitaţi-i cât mai des, sunaţi-i!

O femeie din Giurgiu a fost salvată de către pompieri, după ce familia, alertată că nu le mai răspundă, a sunat la 112.

Pompierii au intrat cu autoscara în apartamentul situat la etajul al doilea şi au salvat femeia care avea nevoie de ajutor, fiind căzută în casă. ”Aveţi grijă de părinţi şi bunici”, este recomandarea ISU Giurgiu.

”Aveţi grijă de părinţii şi de bunicii dumneavoastră. Vizitaţi-i cât mai des, sunaţi-i, mai ales dacă ştiţi că aceştia au probleme de sănătate”, a transmis, duminică, ISU Giurgiu, scrie news.ro.

Pompierii au precizat că au făcut acest lucru rudele unei femei din municipiul Giurgiu, după ce acesta nu le-a mai răspuns la uşă.

”Echipajele de pompieri, ambulanţă şi poliţie au ajuns imediat pe strada Vaporului, acolo unde aceasta locuieşte. Cu ajutorul autospecialei pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, pompierii au ajuns la etajul al doilea şi au intrat în locuinţă, pe fereastră. Femeia era căzută în apartament, conştientă şi avea nevoie de prim ajutor”, au mai transmis pompierii.

Potrivit acestora, echipajul SAJ a transportat-o la spital, unde va primi îngrijiri medicale de specialitate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati