Recomandări de la Poliţia Capitalei pentru Sărbătoarea Floriilor şi Paştele Catolic; Ce trebuie să NU facă bucureştenii

Poliţia Capitalei a emis vineri o serie de recomandări pentru bucureşteni, pentru Sărbătoarea de Florii şi Paştele catolic, prin care îi roagă pe aceştia să respecte ordonanţele militare.

Trecem cu toţii printr-o încercare, din care putem ieşi cu bine doar dacă respectăm regulile şi vom acţiona împreună. Pentru credincioşii ortodocşi urmează Floriile, iar pentru cei catolici sau din alte culte, Paştele. Pentru a vă proteja pe dumneavoastră, pentru a vă proteja familia, respectaţi Ordonanţele Militare”, se arată înrtr-un comunicat de presă.

Astfel, Poliţia Capitalei face următoarele recomandări:

– Păstraţi distanţarea socială şi evitaţi aglomeraţiile. Nu transformaţi febra cumpărăturilor în alt fel de febră. Respectaţi indicaţiile din magazine şi păstraţi distanţa. Respectaţi orarul de deplasare şi aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră;

– Anul acesta renunţaţi să aprindeţi lumânări la cimitir, pentru cei dragi trecuţi în nefiinţă. Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare şi atunci cu respectarea numărului de 8 persoane. Nerespectarea Ordonanţelor Militare se sancţionează cu amendă între 2.000 şi 10.000 de lei.

– Bisericile vor transmite oficierea slujbelor prin intermediul mass-media, dar şi on line. Rămâneţi în casă şi păstraţi distanţarea socială.

Echipajele de poliţie, jandarmerie şi poliţie locală se vor afla în proximitatea lăcaşelor de cult.

Vă informăm că accesul este restricţionat în pădurea Băneasa, dar şi în alte zone cunoscute ca atractive pentru ieşirea la iarbă verde. Echipajele Brigăzii Rutiere, de ordine publică şi Jandarmeria călare vor supraveghea toate aceste zone, unde tradiţional se încing grătarele. Parcurile sunt şi rămân închise. Pentru sănătatea tuturor, respectaţi Ordonanţele Militare. (…)Cei peste 1.800 de poliţişti, alături de care vor acţiona jandarmi, poliţişti locali şi militari sunt în stradă pentru siguranţa dumneavoastră!”, a precizat Poliţia Capitalei.

Sancţiunile pentru nerespectarea Ordonanţelor sunt de la 2.000 la 10.000 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati