Brigada Rutieră a Poliției Capitalei face recomandări șoferilor să aibă în vedere mai multe aspecte atunci când conduc pe ploaie.
Iată de ce, ori de câte ori conduceţi pe timp de ploaie trebuie să aveţi în vedere câteva aspecte importante:
– prima condiţie a deplasării autovehiculului în deplină siguranţă este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeţei carosabile;
– înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi lunetă vă asigură o vizibilitate foarte bună. De asemenea, trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire;
– evitaţi frânările şi accelerările bruşte;
– păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care vă precedă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc;
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.