În ultimele 24 de ore, în Capitală au fost raportate 1129 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr de pănă acum. Incidența cazurilor este de 3,69, adică mai mică decât cea din ziua anterioară.
Record de infectări în Capitală. Peste 1.000 de cazuri în 24 de ore
Clujul și Sălajul sunt singurele județe din România care au depășit rata de infectare 4.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către direcțiile de sănătate publică, la nivelul municipiului București și al județelor.
Conform graficulului realizat în baza raportărilor primite de CNCCI, județul Cluj are o rată de infectare de 4,3 la mia de locuitori, iar Sălajul de 4,11.
Rată mare au și Alba – 3,8, Harghita – 3,32 și Timiș – 3,61.
Capitala a ajuns la un indice de 3,69.
GCS precizează că Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a rectificat incidența aferentă zilei de miercuri, care a fost comunicată eronat către CNCCI, în urma unei erori de redactare. Astfel, indicele în cazul Municipiului București pentru miercuri a fost de 3,49, și nu de 3,81, așa cum a fost comunicat inițial.