Salvamontiştii din toată ţara au fost solicitaţi să intervină în ultimele 24 de ore la un număr record de cazuri, 95 de persoane fiind salvate de pe munte, informează Agerpres.
”Zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară solicitaţi să intervină la un număr record de intervenţii pentru această iarnă. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 94 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, se arată sâmbătă pe pagina de Facebook a Salvamont.
Astfel, cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Prahova şi Salvamont Voineasa – câte 17 apeluri, pentru Salvamont Gorj – 10 apeluri, iar pentru Salvamont Lupeni – 9. Au mai intervenit şi salvamontiştii din Caraş Severin – Muntele Mic, Braşov, Predeal, Sinaia, Sibiu, Cluj, Maramureş, Alba, Suceava, Bihor, Harghita, Bacău, Neamţ sau Borşa.
”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 95 de persoane. Dintre acestea 35 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, precizează Salvamont.
S-au mai primit 39 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.