Italia a raportat un număr record de 19.644 noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, iar Guvernul ia în calcul introducerea unor restricţii suplimentare.
Premierul italian Giuseppe Conte a declarat că doreşte să evite un alt episod de restricţii similare celor din prima parte a anului. Totuşi, în unele regiuni ale ţării a fost interzisă circulaţia oamenilor pe timpul nopţii, iar Guvernul va decide curând ce alte măsuri se vor aplica la nivel naţional.
Situaţia din Italia nu diferă cu mult de cea a altor state europene: oamenii sunt nemulţumiţi de restricţiile care ameninţă economia naţională, în timp ce numărul de cazuri de COVID-19 nu intră pe o pantă descendentă, ba chiar înregistrează o creştere tot mai rapidă. Vineri, sute de locuitori din Napoli s-au adunat în semn de protest împotriva carantinei nocturne.
- Oraşul Milano, grav afectat de coronavirus în primăvară, a înregistrat sâmbătă peste 1.000 de cazuri de Covid-19. Regiunile nordice din Piemont şi sudul Siciliei sunt, de asemenea, pe lista autorităţilor. Noi restricţii sunt aşteptate şi în alte regiuni ale Italiei.
Sursa: Antena3