Wizz Air a anunţat pentru vineri o reducere de 15% la preţul biletelor pentru unele zboruri, iar călătoriile pot avea loc până la finalul lunii octombrie, potrivit unui comunicat al companiei.
Reducerea de 15% se aplică tarifului, dar nu include taxa de administrare.
În perioada promoţională, reducerea de 15% se aplică doar anumitor zboruri, disponibile în aplicaţia WIZZ pentru mobil.
Această promoţie este valabilă pe 18 iunie, de la 00:00 la 23:59, orele Europei Centrale şi de Est.
Rezervările se pot efectua doar prin intermediul aplicației de mobil WIZZ. Promoţia nu se aplică rezervărilor de grup.
Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge WIZZ Flex la rezervare, ca măsură suplimentară de protecţie. Astfel, pasagerii îşi pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă şi pot recupera 100% din tariful achitat iniţial imediat, sub formă de credit, şi pot schimba datele sau chiar rutele de oricâte ori doresc.