Reguli de protecţie pentru românii care lucrează în străinătate – adoptate de Parlament

Camera Deputaţilor  – cameră decizională – a adoptat, în plen, o propunere legislativă care vizează protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, respectiv la activitatea desfăşurată cu caracter sezonier.

Astfel, lucrătorul sezonier are o perioadă contractuală care nu depăşeşte 90 de zile, pentru a presta o activitate care se desfăşoară în funcţie de succesiunea anotimpurilor, în temeiul unui sau mai multor contracte de muncă sau, după caz, a documentului echivalent acestuia, încheiate pe o perioadă determinată cu un angajator stabilit în statul de primire.

Potrivit proiectului, la negocierea acordurilor, înţelegerilor, tratatelor sau convenţiilor, partea română va urmări respectarea principiului egalităţii de tratament şi a reglementărilor aplicabile în ceea ce priveşte nivelul salariului minim în statul de primire, durata timpului de lucru şi de odihnă, condiţii generale de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, asigurarea pentru accidente de muncă sau boli profesionale şi securitate socială.

Pentru lucrătorii sezonieri, la negocierea acestor acorduri, înţelegeri, tratate sau convenţii, partea română negociază inclusiv condiţiile de cazare oferite de angajatori, care trebuie să respecte normele naţionale din statul de primire, acordarea unei indemnizaţii pentru asigurarea hranei zilnice, decontarea cheltuielilor de transport dus-întors către domiciliul din România, pe perioada în care lucrătorii sezonieri şi-au desfăşurat efectiv activitatea.

În cazul în care cazarea este organizată de către angajator şi sunt îndeplinite standardele generale în materie de sănătate şi siguranţă în vigoare în statul de primire, lucrătorului sezonier i se poate solicita plata unei chirii al cărei cost nu poate fi mai mare de 25% din remuneraţia sa netă, mai prevede proiectul.

Ofertele ferme din contracte vor cuprinde printre altele şi salariul minim/tariful minim garantat în plată prin legislaţia statului de primire, pe lângă datele de identificare ale angajatorului străin, inclusiv domiciliul fiscal al acestuia, durata ofertei ferme, numărul locurilor de muncă din străinătate conţinute de ofertele ferme, funcţia, meseria sau ocupaţia, durata angajării în luni/zile, condiţiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare, durata maximă a timpului de muncă şi durata minimă a repausului periodic, remuneraţia brută şi netă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati