Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a cerut ca România să ajute la reformarea sectorului de justiție prin prisma unei colaborări cu experți români care au fost implicați în reforma justiției din România și au pus la punct un sistem funcțional, în viziunea sa, de luptă cu corupția.
„Mizăm în continuare pe sprijinul României în procesul de reformare a justiției. Am urmărit rezultatele pe care le are în consolidarea instituțiilor anticorupție și reiterez interesul nostru de a prelua bunele practici, în special în domeniul combaterii corupției”, a declarat Sergiu Litvinenco, în cadrul unei întâlniri avute miercuri seară cu ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, scrie G4Media.ro.
La rândul său, diplomatul român a spus că atât România, cât și Uniunea Europeană își doresc să susțină reforma justiției din Republica Moldova, pentru a asigura independența sistemului de drept și a crește gradul de încredere a cetățenilor în justiție și în instituțiile statului. Ioniță a reiterat că Republica Moldova este o prioritate pentru România și va continua să susțină parcursul său european.
Reforma sectorului de justiție, o prioritate
Reforma sectorului de justiție este una dintre prioritățile actualei guvernări, dar misiunea nu se anunță deloc ușoară în condițiile unei opoziții mari din partea celor care fac parte din sistemul cleptocratic de la Chișinău, inclusiv pe zona de magistrați.
De asemenea, UE a cerut Republicii Moldova să nu se grăbească cu această evaluare externă care ar trebui să curețe sistemul de magistrați cu probleme de integritate, din cauza unor dificultăți ce pot apărarea în găsirea unor noi magistrați care să îi înlocuiască pe cei demiși.
Și pe această dimensiune, președintele Maia Sandu a cerut recent, în vizita sa de pe 23 noiembrie de la București, ca România să ajute la pregătirea viitorilor magistrați din Republica Moldova în instituțiile sale de profil de la București.