Restaurant din Bucureşti închis temporar de ANPC din cauza mizeriei, redeschis după ce au fost remediate deficienţele

Un restaurant din Sectorul 3 din Bucureşti unde Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dispus oprirea temporară a activităţii din cauza mizeriei şi a dat amenzi de 30.000 de lei a fosrt redeschis după remedierea deficienţelor, conform agenției de presă News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de ANPC, în cadrul programului Academia Comisarilor – care vizează specializarea tinerilor comisari ai instituţiei, a fost verificat restaurantul Trattoria Monza, din sectorul 3 al Capitalei, administrat de operatorul economic Max Estate SRL.

În urma controlului, au fost date amenzi în valoare de 30.000 de lei, au fost oprite definitiv de la comercializare aproximativ 145 de kilograme de produse alimentare, în valoare de 4.400 de lei, şi s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în unitate, până la remedierea deficienţelor.

Printre neregulile găsite s-au numărat folosirea unor agregate frigorifice deteriorate, cu chedere rupte, cu mucegai, a unor grătare cu exfoliere de vopsea şi prezenţă masivă de rugină, cu sisteme de ventilaţie cu acumulare excesivă de praf, impurităţi si rugină, utilizarea unor camere de depozitare a produselor şi materiilor prime semipreparate sau congelate neigienizate, cu sistemul de răcire cu praf în strat grosier, existenţa pavimentului deteriorat, cu spărturi, bucăţi lipsă şi fisuri, a zonelor cu faianţă depreciată, neigienizată, a tavanului necurăţat, cu plăci lipsă, depozitarea preparatelor direct pe paviment,  prezenţa insectelor moarte în bar (gândaci), lipsa graficului referitor la schimbul uleiului la friteuze, folosirea unor preparate alimentare fără etichete din care să rezulte data producţiei, schimbarea stării termice a produselor, depozitarea produselor alimentare care necesită refrigerare la temperatura mediului ambiant şi nerespectarea vecinătăţilor alimentelor, în spaţiul frigorific.

”În urma măsurilor dispuse de comisarii ANPC, operatorul economic a remediat în cel mai scurt timp deficienţele constatate, astfel încât echipa de control a dispus reluarea activităţii în condiţii optime”, a precizat ANPC.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati