Restaurant din Ilfov, amendat şi închis de comisarii de la Protecţia Consumatorilor

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Bucureşti-Ilfov au dispus oprirea activităţii unui restaurant din Ilfov şi propun închiderea unităţii pentru 6 luni, după o serie de nereguli constatate în urma unui control. Astfel, au fost găsite cantităţi de alimente depozitate în condiţii improprii sau diferite produse fără termen de valabilitate.

  • Restaurantul nu avea nici autorizaţie de funcţionare de la primărie, fiind amendat cu 15.000 de lei, arată sursa citată.

Restaurantul controlat de comisarii de la Protecţia Consumatorilor se numeşte Sytago şi se află în localitatea Măgurele, judeţul Ilfov, scrie news.ro.

În urma neregulilor constatate, a fost aplicată o amendă de 15.000 de lei şi s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 3.000 lei, precum şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor.

De asemenea, s-a propus închiderea temporară a unităţii pentru o perioadă de până la 6 luni.

Printre neregulile constatate s-au numărat: comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare şi a datei limită de consum, pe etichetă; nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor culinare; folosirea produselor alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită; utilizarea unor ustensile şi vase de bucătărie neigienizate, cu grad de uzură avansat – utilizarea unor recipiente pentru colectarea reziduală fără capac; depozitarea produselor alimentare direct pe paviment; realizarea decongelării la temperatura mediului ambiant sau folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu grătare cu vopsea exfoliată, zone extinse de rugină, chedere cu grad de uzură avansat, cu depuneri de praf, impurităţi şi mizerie îmbâcsită în sistemul de ventilaţie.

Inspectorii au mai constatat lipsa autorizaţiei de funcţionare de la Primărie; lipsa informării asupra ingredientelor, aditivilor şi a valorilor nutriţionale în lista meniu; depozitarea unor ingrediente separate de preparatele din care ar trebui să facă parte (carnea păstrată separat, depozitarea unor paste prefierte etc.).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati